După înfrângerea cu Poli Iași (0-1), în etapa a doua din play-out-ul Ligii 1, și-a anunțat șefii că vrea să demisioneze de la formația din „Ștefan cel Mare”. La nici o zi după anunțul că roș-albii urmează să rămână fără antrenor, Peluza „Cătălin Hîldan” a dezvăluit pe pagina de Facebook că noul tehnician de la Dinamo va fi Adrian Mihalcea, urmând ca zilele viitoare clubul din „Ștefan cel Mare” să emită un comunicat oficial.
Pe lista posibililor antrenori care ar putea să o preia pe Dinamo s-a numărat și tehnicianul Botoșaniului, Marius Croitoru.
„Adrian Mihalcea, numele noului antrenor!”, a fost mesajul postat de Peluza „Cătălin Hîldan” pe Facebook. Aceasta ar fi dorința „ultrașilor”, fără a fi făcut până în acest moment vreun anunț oficial din partea conducerii clubului.
La finalul partidei cu Poli Iași, Dușan Uhrin a lăsat de înțeles faptul că cineva din club îl sabotează, acesta este nemulțumit de faptul că planurile lui de joc apar în spațiul public înainte de fiecare meci.
„Sunt foarte furios, era 0-0 cu puţine minute înainte de final, nu am avut agresivitate, concentrare. M-au supărat şi atacanţii, au arătat prea puţin, nu sunt mulţumit, trebuie să ajungem mai des în careu.
Ăsta e adevărul, nu suntem periculoşi în atac. Apoi, pierdem la fel meciurile, facem o greşeală şi nu avem noroc. Trebuie să arătăm ca o echipă, eu le spun ceva înainte de meci şi apoi planurile mele apar în presă. E rău pentru Dinamo. Nu ştiu dacă jucătorii, dar e cineva care dezvăluie”, a declarat Dușan Uhrin.
Recent, președintele formației din „Ștefan cel Mare” a recunoscut, la ProSport Live, că jucătorii îl vorbesc „pe la spate” pe tehnicianul ceh.
„Mai sunt și jucători nemulțumiți care nu spun în față ce au de spus și vorbesc pe la spatele antrenorului. Nu e nicio noutate. Uhrin are susținerea noastră totală și suntem mulțumiți de munca lui de la Dinamo. Stând zi de zi cu Uhrin de dimineața până seara pot să spun că este un profesionist. Vine la Dinamo la prima oră și pleacă ultimul. Pregătește foarte bine jocurile și nu i se poate reproșa nimic profesional. A fost un an foarte greu pentru noi”, spunea, pe 11 februarie, Florin Prunea la ProSport LIVE.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER